Citind cu capul în jos ?!?
noiembrie 12, 2008Distors de lumină… amestec cu degetul trecutul, viitorul şi prezentul…
C..Cl…Cli…Clip…Clipă…
Aşa s-a apropiat de mine viaţa, pâs pâs pe ascuns…. mi-a intrat prin vene… am respirat-o abuziv şi am ascultat-o… până ce aproape am surzit. Unghiile sună suprafeţele dure, ascuţit, dureros şi respingător. Pe sub uşă alunecă plicuri cu invitaţii de carusel… Gust de bomboane împletite cu taste grăbite şi cuvinte ameţite de evolutionism…
Cuvinte mari – sensuri mici…
Lumea e sigură, certă, EXACTĂ.
DAR 1+1 NU E 2 !
Azi am să aleg să fie 6… iar dacă am să fiu mai fericită am să pun 5. Limitele s-au trasat greşit cu carbonul îmbrăcat prost şi învechit în lemn.
Cineva şoptea crezând că nu-i aud cuvintele … filozofie…
Filozofia e atunci când te întinzi pe pat… cu capul în jos… aproape cu gâtul înconjurat şi spânzurat de firul telefonului la care nu vorbeşti. Iar dacă închizi ochii şi stai aşa, şi-ţi pui apoi mâinile pe ei… începi să vezi filozofia. E ceea ce cauţi să defineşti şi să pierzi chiar atunci când te vei ridica din pat… cum să trăieşti a doua zi cu atâtea iluzii şi incertitudini?
Mintea e închisă. Îi plac formulele fixe, cu demonstraţii reuşite o dată dar memorate de întreaga lume… de ce? Ca altcineva să nu vină mai târziu şi să demonstreze că piciorul pe care se sprijinea lumea e paralizat şi nu sănătos. Lumea e oarbă… nu vede minuni şi frumuseţe – nu se înscriu în legi fizice deci nu putem concepe existenţa acestora.
De ce ne doare sufletul atunci când ne despărţim de cel ce facea cândva ca 1+1egal 2? Este fustrant să vezi că trebuie din nou să accepţi cu umilinţă că n-ai să lărgeşti tu limitele universului… nici măcar lumea ta mică nu a menţinut viaţa!!! … n-a avut suficiente relaţii matematice şi legi fizice… ce să mai spunem de formule chimice!!!
E simplu… chimia – atracţie. matematica – reciprocitate. fizica – apartenenţa la societate şi univers.
Însă nimeni nu încearcă să definească timpul… dacă timpul ar fi un punct:
eu îl pun acum! .
asta înseamnă că s-a terminat? la fel ca viaţa când murim sau… relatiile…?
fie!
atunci punct punct punct
………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
P.S. : de la minus infinit la plus infinit.
Pentru puţinele suflete care înţeleg aceste cuvinte seci.
Muză
noiembrie 11, 2008Se trânteşte în pat…cu toţi fulgii pe faţă: suspină şi alunecă… a adormit.
Mâna îi devenise usoară, nu mai distingea atingeri calde. Ochii căutau cealaltă intrare….din ramă. Buzele se uscau şi murmurau despre lumină. Ochii îi intind mâinile sigur în întuneric să aprindă veioza… Aerul se schimbase, patul îi era suspendat de Carul Mare şi cade alunecând printre stele.
Se trezise în atelier…
Cu o pensulă arunca bucăţi de natură pe pereţi… mă aşteptam să văd cum o să înceapă să guste din firmiturile pierdute… gustul altor amintiri ţi sentimente. Parcă în ea rămăsese o senzaţie pală, simţise cum universul o lăsase să alunece, să cadă, să o piardă…
Dar ţipa şi cânta ca nebunia să se sufoce în vasul cu apă… oglinda veche şi ruptă, împletită cu pânze de paianjen… pe masa bunicii stăteau merele de ceară. Un ochi pe fereastră: se trânteşte uşa şi fiecare mic strop de praf începe să plutească, strălucind în beznă şi apoi în lumina care trecea de perdea.
Dar nu… pensula mai arunca: ROŞU… VERDE… GALBEN… MOV… NEGRU… ALB… ALBASTRU… PORTOCALIU… cu o determinare care aproape crăpa pereţii şi zguduia cărămizile. Ploaia trecea de adăpostul închipuit de ea, făcea ca vopseaua să se întindă neplăcut pe ramă, să coboare pe stativ iar mai apoi pe parchet. Ceva o pedepsea pentru ignoranţa în care trăise, pe care încerca atât de mult să o dea lumii…
…
Patul… Mă ridic greu, cu o oboseală bolnavă; mă intind către veioză, mă sperie întunericul.
Lipesc. Mâinile-mi sunt lipicioase? Pielea mi-e pătată cu vopsea uleioasă… ca… o pânză umană.
Priviri amprentate
noiembrie 11, 2008Cred că a trecut suficient timp ca să pot spune că mă ascund…
mă joc cu un fir pe deget şi îmi înec visele-n cafea
3 dim
mă arunc într-un nou ocean de cafeina…. cuvintele aleargă cu mine pe pereţii albi de nopţi… totul dispare cu apusul….înot în versurile mele şi pătura… nu mă mai trezesc singură.
pas cu pas
eu…umbra mea. o muzică de adormit şi am ochii tot mai mari.
priviri se tot schimbă…ochii rămân amprentaţi şi buzele uscate. sub gene se ascund gânduri colorate.
ameţesc de la căldură şi am senzaţia că ochi-mi sunt împăienjeniţi…
de fiecare dată când am încercat să ghicesc drumul…m-am rătăcit mai tare… prin pădure , beznă şi frunze… ticăitul mă enervează…
Lullaby – trying harder to fly – i saw myself dying in you eyes…
noiembrie 9, 2008M-am pierdut în tine… dorindu-mi să fiu pielea ta, inima care pulsează mereu… Poate că am reuşit pentru o clipă; dar acum nu mai respiri…
Ai tras adânc dintr-o ţigară murdară şi fumul m-a înecat şi rătăcit. Întorci amintiri şi pretinzi prezentul de la un univers dator ţie… Nu e aşa - te v-a alunga, respinge şi în final, târziu, după multă vreme, omorâ…
Toate astea pentru clipa din care am început să cred în tine… Am încercat să mă întind şi pană cu pană am fost mai aproape de norii care ascundeau pentru înca 8 minute răsăritul.
Tresare praful pe sticle goale şi blocuri…
Mişcarea se afundă în zgomot
Nu se mai disting bătăile inimi vieţii de cotidian; o obijnuiţă obositoare ascunsă şi indusă de articole de ziare alese în ceaţa diminetii. Caută dincolo de oglindă remedii… Între pilule n-ai să mai faci diferenţe pentru că obijnuinţa sedează oricum.
UNKNOWN
octombrie 24, 2008Şi tropăie lent, grăbeşte pasul…
…
se sperie, îneacă, urlă, înaintează, alunecă şi moare…
…
viteza unui gând.
…
…
Linişte aproape deplină…
Visele nu mişcă şi soaptele nu te aud. Toată natura stă fix parcă blocată în întuneric.
Clipele se îneacă încet şi aşteaptă cu nerăbdare să mai treacă din nou viaţa…. Câteva zile aşa în mod inutil… până te va revedea.
Mâinile îi cer o atingere care nu mai pluteşte în atmosferă… Buzele îi sunt uscate şi părul adunat sec o uită mai mult. Priveşte în gol şi parcă nu mai respiră. La un moment dat când a închis uşa aceea tot suflul, toată respiraţia i-a dispărut.
Stă cu ochii înlăcrimaţi, îşi strânge buzele trăind noaptea singură. Nu mai caută nimic, nu mai are unde şi tace cântând două sau trei cuvinte la nesfârşit.
Peste pod… doar amintiri sugrumate de o conştiinţă care omoară libertatea.
Peste pădure… doar un sfârşit către care se îndreaptă sigur.
Peste cer… doar o fericire care dansează cu stelele.
…
…
…
Mergea singur.
Umbrele nu asigurau legile fizicii după care el gândea. Se înlănţuiau… îi blocau drumul. Erau doar cuvinte nespuse, săruturi oprite din tristeţe.
Băncile parcului goale…pămantul înghiţea frunze…
Oraşul rămasese prea pustiu.
Grăbea pasul să uite de frig.
Mai târziu între 4 pereţi
goi… cuvinte de ştiinţă împletite cu posibilităţi de telefon sau mesaje. Nu mergea aşa. Câteodată parcă îi venea să fugă pur şi simplu aşa… să se elibereze de orice… şi să cadă în iarbă, toată natura să-l acopere. Universul îi refuza acum această dorinţă.
Era singur.
Hello, dear Freedom!!!
septembrie 23, 2008
A venit timpul. Din pacate nu ma asteptam sa ajung atat de usor, atat de repede acolo… Si din pacate nici nu stiu exact ce inseamna acolo…? Unde?
Adresa?… Si toti copacii s-au inrosit… ploua mereu.
Ma grabesc. Plec dar nu stiu unde.
(cata melancolie, pentru un loc care nu va fi peste mult timp decat un nou amanunt uitat, devenit prea vechi)
Pasi de umbra
septembrie 24, 2008
Primele zile…
septembrie 30, 2008povesteam cu singurii oameni de pe Pamant… parca am fi ultimii 3 oameni ramasi.
ma simt de parca am murit… nimic din ce faceam pana acum nu mai fac, iar orice ar avea legatura cu ceea ce faceam pana acum par franturi de vise…. nimic real.
parca as fi mereu debusolata.
la un moment dat am iesit – soarele stralucea atat de tare si peste tot era asa de frumos. Mi-am spus “Am ajuns”. din pacate de atatea ore… 132, de atatea minute… 7920, de atatea secunde… 475200 nu am mai deschis ochii ci doar m-am ascuns in mine de singuratate….
Intr-o noapte
octombrie 12, 2008M-am trezit brusc dupa ce am simtit o durere de cap… pusesem mana pe rana si mi se puteau observa liniile pielii pictate cu sange…
Imi aminteam de o camera…. dar era o banca si multi copaci… imi aminteam de o zi si totusi era demult noapte. Ceasurile nu mai functionau, se mai auzea doar un timp de frunze moarte.
Respiratia mi s-a calmat incet… si sangele a disparut.
A doua zi eram langa un pod, inconjurata de pescarusi… Dar eu visasem doar un vapor catre Rusia care s-a prabusit, doar ca am murit si acum imi pare destul de real ca sunt in viata.
sa nu uitam ca visele pot deveni realitate.
Unde se opreste totul???
octombrie 15, 2008cateodata poate te mai intrebi unde e sfarsitul lumii… si nu ma refer la porcarii de genul cand va fi ultima zi pe pamant…
ai zice ca acela e sfarsitul lumii…
dar nu e… sfarsitul unei lumi e cand cineva uita sa te mai sarute, sau sa te tina de mana….
sfarsitul lumii e cand uiti ca mai traiesti, sau cand uiti sa mai traiesti…
poate fi tristetea care se lipeste pe pielea ta… sau fiecare vis urat care-ti curge prin vene…
Deci??? ce e mai trist? faptul ca ai incetat sa existi din cauza unui asteroid, bomba sau ca uiti sa mai iubesti?
gandeste-te bine la ce alegeri vrei sa faci…
Lumina poluarii
octombrie 18, 2008nici luna nu stralucea printre picurii de ploaie… nici norii nu mai atarnau greu… universul avea aripi… si lumina acoperea pamantul…
se mai auzeau doar soapte ale unor voci parca uitate.
Litere Dispuse Abstract
octombrie 20, 2008Deseori ma regaseam cautand explicatii la anumite puncte…
Te pierzi in intuneric, aluneci in tunele de lumina si astepti impulsuri… ce raspuns poate sa dea noaptea la liniste si umbrele coparilor?
Nu mai stii nici care ti-a fost prima amintirea a existentei tale. Ai vrea sa poti sa mai mergi in acele locuri uitate de o minte murdara, cea pe care o porti in fiecare zi… A fost un sentiment primul lucru care ti-l amintesti. Unul de apartenenta.. la viata, la lumina… parca primul tau gand ar fi fost “in sfarsit lumina!!!”
…
Dar trec zile, pline de lucruri care se uita. Si ele uita de tine. Si la final nu-ti mai amintesti nimic… nici macar ce ai simtit prima data cand aveai in tine viata.
Fluturii
octombrie 18, 2008Senzatia de azi… fericirea care ma facea ca un flug in apa limpede de mare… Atingerea fina a soarelui care parca lucea mai tare in ochii nostri.
De pe genele tale se scurgeau stropii…
Mi-am amintit de fluturi… fluturi in stomac… fericirea
Nici un nor nu a indraznit sa tulbure frumusetea cerului… noi am stralucit … soarele a fost umbrit pentru o zi… dar poate si maine in reflexiile apei ne vom mai regasi.
